Archive for Mai 2017

LA FOTBAL, CA ÎN VIAȚĂ…

Mai 21, 2017

Imagini pentru condamnari fotbal 2014

 

LA FOTBAL, CA ÎN VIAȚĂ…

La fotbal e ca în viață! Și în viață e ca la fotbal!”, îmi spunea, cu mulți ani în urmă, un om ”adînc implicat” – termenul nu este departe de adevăr, căci a trecut cîteva luni și pe la ”Bastilia”, cum numea el pușcăria – în acest incontestabil fenomen social. Unii, probabil, vor strîmba din nas și vor afirma că ”zicerea” face parte din cele de genul ”Să facem bine ca să nu fie rău…” emise de unii dintre cei care și-au cîștigat faima și banii ”bătînd mingea”. Măcar, cei ironizați fac parte dintr-o elită ”care este”, vorba lui Vanghelie, aceea a fotbalului – mă refer la cei care au trecut pe la mari cluburi europene, care au obținut performanțe notabile, unele chiar pe cînd jucau în țară, cum s-a întîmplat atunci cînd Steaua cîștiga Cupa Campionilor Europei, victorie considerată imposibilă pentru o echipă din Est – pe cînd ”telectualii” cîrcotași înoată în lumea lor derizorie, ”închisă”, chipurile, prostimii, tămîindu-se ”ei pe ei”, în fapt, componenți ai elitelor de carton care au contribuit decisiv – și nu numai moral sau ca lucrători cu gura – la scufundarea țării în mocirla vasalității, a sărăciei, a disoluției autorității. ”Aportul” elitelor de carton ale politicienilor, afaceriștilor, gradelor etc. – alături de interlopi, de alți exponenți ai unor categorii dubioase – în procesul de distrugere ”programată”, care include și fotbalul, este cunoscut. În fond, fotbalul nu poate arăta mai bine decît țara, lucru valabil pentru sport în general, dacă ar fi să mă raportez doar la catastrofalul bilanț – cel mai slab din istorie – al participării la ultima Olimpiadă. Acum însă, mă ocup de fotbal, fenomen simptomatic (și) pentru societatea românească.

Ca să nu mă duc într-o zonă prea îndepărtată – din toate punctele de vedere și cu un decalaj practic imposibil de recuperat – de ”balcaniada” noastră, rememorez un interesant episod trăit la început de iunie 2004, la Istanbul. Participam la Congresul World Association of Newspapers, o premieră pentru o țară cu libertatea presei ”amenințată”, unde, însă, prim ministrul Recep Tayyp Erdogan, care a și vorbit în fața delegaților, promitea, și chiar a promovat, în perioada următoare, unele măsuri, menite să amelioreze situația.Atunci, s-a arătat deschis dialogului. Apoi… Într-o dimineață, la opulentul hotel Ciragan Palace Kempinski, situat într-un plalat din secolul XIX, pe malul Bosforului, într-unul din spațiile exterioare, am văzut o coadă impresionantă. Bărbați, purtînd sacouri bleumarin, cu ecusoane ale clubului Beșiktaș , așteptau, liniștiți, să intre într-una dintre sălile de conferințe. De altfel, stadionul, numit acum ”Vodafone Arena”, care a și fost, cu ani mai tîrziu, ținta unui mizerabil atentat, se află în apropiere, vizavi de palatul Dolmabahce. Am cerut ”lămuriri” unui coleg turc, care mi-a spus că este vorba despre adunarea generală a acționarilor clubului de fotbal Beșiktaș . Curios, l-am rugat să intrăm și noi, pentru o privire de..ziarist și suporter de fotbal. Mi-a îndeplinit dorința, nu fără a-mi preciza că el este fan Galatasaray și a-mi ”recita” numele jucătorilor români, în frunte cu ”regele” Hagi, care au trecut pe la cunoscutul și mult titratul club. L-am liniștit evocînd spectaculoasa calificare în Cupa UEFA – din păcate aparținînd… istoriei – a Brașovului în fața ”dușmanilor” lui de la Beșiktaș, cu un 3 – 0, obținut în ultimele minute ale jocului, după un 0 – 2, la Istanbul. Am constatat că era o adunare generală după tot tipicul, colegul mi-a și tradus cîte ceva din ”desfășurătorul” acțiunii, după care, trebuind să plecăm la programul nostru, mi-a promis o surpriză.

Surpriza” a fost o vizită în Galata, la clubul său de suflet. Clubul care, cu Hagi și Gică Popescu – respectați, în orice caz, mai mult ca la noi, ca niște eroi – în echipă, a cîștigat Cupa UEFA, finală cu Arsenal Londra, și Super Cupa Europei, învingînd Real Madrid Nu intru în amănunte legate de nivelul de dotare, de la condițiile de joc, antrenament, pînă la cele de recuperare și socializare, bineînțeles și pentru suporteri. Ceea ce merită relatat este dialogul, la o cafea… turcească, cu unul dintre oficialii clubului, care mi-a servit și ca ghid. După ce am vorbit ”de toate”, acesta m-a abordat direct: ”Vreau să înțeleg și eu un lucru. Avem o istorie. Ne-am înființat în 1905. Priviți, dispunem de un stadion pus la punct, cu reclame ale celor mai importante firme internaționale și interne, care au activitate în Turcia. Reclame care aduc sume importante. Tribunele sînt pline la fiecare meci. Cumpărăm fotbaliști străini, nu dintre cei ieftini. Avem performanțe, participăm constant la competițiile europene. Acționarii, sponsorii contribuie și ei…Și totuși, banii sînt o problemă! Prima problemă! La voi, stadioanele sînt aproape goale, reclamele puține, cumpărați fotbaliști ieftini, cotizanți nu aveți, sponsorii sînt puțini și totuși, am constatat, sînt bani. Cum se poate?” Mărturisesc că m-a pus în dificultate, mai ales că eu cred că știa prea bine ce se întîmpla în fotbalul românesc, chiar și prin simplul fapt că turcii ”neguțătoreau” jucători de la noi. Am descurcat-o, mai cu o glumă, mai în serios, mai amintind ”sistemul” dinainte de 89, care a amprentat mentalitatea conducătorilor de cluburi și chiar modul de gîndire al antrenorilor, sportivilor, spectatorilor, politicienilor, îmbogățiților și autorităților. ”Da, fotbalul aduce faimă, mulți vor să se folosească de el. În fotbal circulă însă și mulți bani negri. Care pot fi și spălați…”, mi-a spus el făcîndu-mi cu ochiul. Cam asta a fost discuția care mi-a rămas în minte și m-a pus pe gînduri.

Mă opresc la turci, pentru că dacă aș veni, de exemplu, la spanioli, amintind doar fotografia imensă, de la muzeul Barcelonei, din complexul Nou Camp, unde Gică Popescu, căpitanul echipei, primește ”Cupa Regelui” din mîna suveranului Juan Carlos, la nemți, italeni, britanici etc. comparațiile ar fi extrem de complicate. În fond, Gică Popescu, care s-a încăpățînat să nu renunțe la candidatura pentru președinția Federației Române de Fotbal în favoarea unui om al ”sistemului” a fost condamnat, ”operativ”, la închisoare cu executare – deși plătise impozitele datorate imediat după ce a fost atenționat – și astfel s-a pierdut șansa unei schimbări radicale, bazată pe o expertiză incontestabilă, acumulată la mari cluburi din străinătate, pe o valoare incontestabilă ca fotbalist, care îi conferea autoritate, fiind înscăunat un ”neica Nimeni” a cărui singură calitate fiind aceea de om al ”regimului” și fost consilier al ”președintelui jucător”.

Privind cu atenție modul în care fotbalul românesc s-a scufundat, mai întîi în mediocritate, apoi într-o zonă derizorie a fotbalului internațional, după ce, scurt timp, la începutul anilor 90, a mai trăit din ceea ce rămăsese – și mă refer în primul rînd la jucători și în special la ”generația de aur” – și a obținut unele performanțe notabile. Pe atunci băteam Argentina lui Maradona. Și cei pe care îi învingi te respectă. În fiecare an, de ziua lui Hagi, Maradona nu numai că îl felicită dar și scrie pe Facebook despre el, elogios, așezîndu-l între marii fotbaliști ai lumii. O tempora…

Rețeta” distrugerii a fost aceeași cu cea care a pus la pămînt industria, agricultura, învățămîntul, economia…Evident, cu elemente specifice lumii fotbalului, cu năravuri ”transferate” din perioada comunistă, însă, amplificate la maximum în condițiile ”libertății depline”. Mai întîi, după un început timid, văzînd că ”se poate”, cei rămași sau ajunși, unii întîmplător, la ”butoanele” Federației Române de Fotbal, ale cluburilor armatei, internelor, ale sindicatelor etc. au prăduit ceea ce au găsit, jucători, conturi, bază materială. Grade mari, șefi de sindicate, directori și directorași, noii îmbogățiți, interlopii etc. s-au repezit la prăduială ca muștele pe rahat. Circuitul banilor, care, în perioada comunistă, se afla, cu unele ”excepții”, acceptate și chiar protejate de sistem, sub control, a devenit unul de tarabă, de regulă cu cash, indiferent dacă era vorba de vînzări de fotbaliști, în țară sau străinătate, trîntiri de meciuri, interne sau internaționale, achiziții, înstrăinări, închirieri ale unor bucăți sau chiar baze sportive întregi, folosire a unor bunuri etc. Membrii ”cooperativei”, cei care ”s-au orientat”, au știut să cotizeze unde trebuie și practic nu le-a stat nimeni și nimic în cale.Bani veneau, pentru că o parte se întorceau la ”donatori” – care, oricum nu dădeau de la ei iar cei care sponsorizau din firme private mai ”săreau” impozitele – sau la ”cine trebuie”, pentru ”liniștea” și ”mulțumirea” tuturor.

Pe lîngă echipe au apărut tot felul de ”lipitori” care, de la politicieni la șefi și șefuleți, de pe la firmele de stat care mai sposorizau, funcționari din administrație, din instituții publice, pînă la grade mai mari sau mai mici, în funcție de poziționarea pe un teren al traficului de influență în special, fie erau invitați, cu diurne grase, în cantonamentele sau la meciurile din străinătate, fie primeau tot felul de ”atenții” – și nu doar de sărbători – și chiar indemnizații, pentru tot felul de funcții inventate, adică șpagă ”legalizată”.Persoanele ”importante” aveau acces și la ”beneficii” – a se citi bani negri – provenite din transferurile jucătorilor în străinătate, ”negociate”, cum se spune în fotbal, ”bara – bara”, adică o parte din sumă ”la vedere”, restul ”pe sub masă”. Ulterior au fost și niște așa-zise anchete însă niciodată nu s-a aflat ”scorul” adevărat în tranzacții, cum ar fi aceea, de referință, cu un club din Anglia – țara fair-play-ului – în care, pe lista ”bănuiților” apare și un general. Alți generali, cum ar fi cei care ”gravitau” în jurul unui club alb-roșu, care a vîndut o echipă întreagă de internaționali, l-au băgat, ulterior, cînd nu a mai avut ce să le ofere, în pușcărie pe șeful clubului, președinte adică, cel care, generos, îi ”omenise” la greu.

Primele ”lovite” au fost centrele de copii și juniori. Îmi amintesc o discuție pe acestă temă cu un conducător de club. La argumentele mele privind inevitabila îmbătrînire a jucătorilor din generațiile de dinainte de 89 și posibilitatea de a cîștiga sume frumoase din ”producția” de fotbaliști – fusesem la Twente, în Olanda, club fără performanțe deosebite dar care avea o politică de urmat, cîștigînd bani buni din vînzarea jucătorilor, crescuți în propria ”curte”, nu numai la echipe de top din Europa, ci și la cele din diviziile profesioniste inferioare – mi-a răspuns scurt, foarte serios: ”Este mai ieftin să cumperi un jucător decît să îl crești!” ”Circuitul” transferurilor a ținut cît a ținut, la unii mai merge și acum, dacă au noroc de vreun jucător de valoare cu care să dea un ”tun”, eventual de supraviețuire.

Apoi, inevitabil, resursele – ca și performanțele – s-au subțiat. Au intrat însă în joc cei care au fost, în cea mai mare parte, ”groparii” fotbalului românesc. Țoapele îmbogățite, primarii, mai mari sau mai mici, șefii ”sindicatelor libere”, interlopii, alte categorii în ”ascensiune” au atestat ideea că dă bine să ai, pentru notorietate, (și) o echipă de fotbal în proprietate, de preferat personală. Au ”demarat”, cum se spune în limba de lemn, privatizările, în stilul cunoscut, fondarea de asociații, societăți comerciale etc. care au pus ”laba” pe valori importante, jucători, stadioane, săli de sport, alte active, care, în cîțiva ani, au fost prăduite. O nouă categorie de profitori, aceea a ”negustorilor” de fotbaliști – atestați cu ”generozitate” sau chiar fără ”acte la mînă” – s-a așezat temeinic pe jaf. Acum, este drept, lăcomia lor – manifestată nu numai prin circuitul ”comisioanelor”, mă refer la banii negri, umflați la înțelegere cu cumpărătorul, care duși au fost, ci și la o primitivă evaziune fiscală, pe principiul ”N-am știut, să moară mama!”, plus spălarea de bani ș.a.m.d. – i-a dus, cînd ”politichia” a avut nevoie de exemple, în așa zisa luptă cu corupția, vremelnic și fără mari pagube, la închisoare. Închisoare care, vorba unuia dintre ei, ”…e făcută pentru oameni, nu pentru girafe”. Răul însă fusese făcut, ”cancerul” instalat în fotbalul românesc, ajunsese în faza de metastaze.

Rezultate tot mai slabe pe plan internațional – au mai fost cîteva, de conjunctură, la echipe la care au fost patroni care au investit banii lor, două-trei, atît timp cît și aceștia nu au început să gîfîie sau și-au jefuit propriile cluburi, pe care, cu avocați buni, le-au scos…datoare – unde calificările s-au pierdut în mod constant, de vreun trofeu nici nu poate fi vorba. Competiția internă a devenit una tot mai cenușie, dovadă dezinteresul publicului, falimentele unor cluburi de tradiție, dispariția de pe harta fotbalului românesc a unor orașe importante, intrările în insolvență, anchetele ”organelor” și instituțiilor ”abilitate” au prăbușit ”sistemul”, care, oricum, se dovedise putred. Din cauze diverse, de la condamnări pe bune sau…politice dar și datorită faptului că nu mai puteau să aspire bani, în beneficiul lor sau al propriilor firme, prin ”inginerii” diverse – din publicitate, de exemplu – a fricii de a mai pune la cale – deși, cei cu ”sînge în instalație”, ca să rămîn la limbajul ”specific”, continuă…- transferuri oneroase, a distrugerii ”programate” a bazelor sportive, vîndute, unde s-au închis ochii, pentru proiecte imobilare, fără să se pună nimic în loc, cum zicea legea, sau lăsate voluntar în paragină, pînă se ivește…”oportunitatea” etc. patronii s-au retras ”strategic”. Astfel, de la cluburi cu istorie recentă, dar care își făcuseră un palmares cît de cît, pînă la cele de tradiție, exemplul clasic fiind al celui mai popular club din România – țineți minte, ”Nu e pește ca stavridu? Nici echipă ca Rapidu!”, ”Galeria lui Rapid n-a fost membră de partid!” – făcut zob de patronul care vrea încă să creadă lumea că s-a îmbogățit din savarine”, s-au înregistrat, la toate nivelurile competiționale, ”regretabile” și, de cele mai multe ori, definitive ”dispariții”. ”Parastasele” s-au ținut lanț…

Și uite așa, baza, diviziile inferioare adică, s-a spulberat practic, viitorul, adică centrele de copii și juniori sînt sublime dar aproape că lipsesc cu desăvîrșire – ceea ce a reușit Hagi, cu banii lui, e bine de precizat, nu este decît excepția care confirmă…regula – competițiile nu mai stîrnesc niciun interes – vezi Stadionul Național mai mereu gol – iar prin apariția și…dispariția unor echipe, inclusiv de prima ligă, la Chiajna, Voluntari, Balotești, Afumați, Urziceni, Snagov, Tărlungeni…- nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu cred că vom recîștiga, gloria și onoarea pierdute, spectatorii, clienții de publicitate, Europa chiar, vorba lui nea Iancu, cu echipe semi-rurale – nu fac decît să pună bomboana pe colivă!

Se mai poate schimba ceva? Greu de crezut. În primul rînd, nu mai există baza de selecție. Cluburile se bazează pe jucători de ”doi lei” aduși de afară, ieftini, refuzați în campionatele puternice. Naționala, bazată pe cei cîțiva fotbaliști care joacă în campionate tari din Europa – dar nu la echipe de top – nu are, practic, de unde să încropească un unsprezece ca acela de la începutul anilo 90. Iar ”bomboana pe colivă” a fost – că așa e ”trendul”, să ne conducă, spre prăpastie, străinii sau minoritățile, cele de o anumită…origine – aducerea, la cîrma echipei reprezentative, a unui neamț care nu mai antrenase de ani buni, nici în propria țară, nici în altă parte, și asta nu numai din cauză că a fost prins și a recunoscut că trage pe nas. Totuși, lasă o urmă de neșters în folclorul fotbalului românesc, asta în afara seriei de jocuri fără gol, dat nu luat, a ratării unei calificări posibile altă dată fără probleme, încă de la jumătatea competiției. El este cel care, în deplinătatea ”facultăților”, căci nu trăsese nici pe nas nici la măsea, anunța presa că echipa noastră va ataca și cînd nu va avea mingea! Despre cum să dăm gol fără bășică, nimic. Altfel, s-a simțit bine, i-au plăcut ”supa cu chiftele”, adică ciorba de perișoare, carnea învelită în varză, cum ar veni, sarmalele, și ”micii”…Mic, mic…da plătit bine!

În fotbal, ca în viață…În viață însă, uneori, mai vine altul și îți ia locul…La noi – și nu numai la fotbal – s-au înlocuit ei cu…ei. Iar atunci cînd au apărut, pe ici pe colo, proprietari, care chiar au clădit cîteva echipe, conducători, antrenori care au încercat să schimbe ceva – și în primul rînd mentalitatea – au fost operativ și brutal ejectați de sistem. Așa că și în fotbal, ca și în politică, industrie, agricultură, sănătate, învățămînt, cultură etc. sincronizarea noastră cu valorile occidentale rămîne, pentru încă multe generații, imposibilă. În continuare, ”rege” va fi…BLATUL!

P.S. Am scris aceste rînduri (și) ”stimulat” de ÎNGROPAREA FOTBALULUI BRAȘOVEAN. Un subiect dureros nu numai pentru suporteri ci și pentru comunitate.


Anunțuri