Archive for Iunie 2017

ZECE ADEVĂRURI DESPRE FACEBOOK

Iunie 27, 2017

Anunțuri

BOII, OAIA ȘI IȚARII

Iunie 2, 2017

Imagini pentru ciobani costume naționale oi

În foto: Diplomați români, cu brandul de țară

Un personaj care parcă împunge, un bou, zic unii, din alte vremuri, parașutat ministru, Petre Daea, pentru cei care vor să-și încarce memoria cu nume care nu vor semnifica nimic, a propus ca brandul de țară al României să fie OAIA! A și argumentat în linia tembelismului manifestat de prea mulți numiți și aleși pe criterii de cumetrie: ”Oaia e o statuie vie…” ( I-auzi!!!) apoi a adăugat, cu ”patriotism fierbinte”, ca să fie clar, că ”frunză ( celălalt nefericit brand, bun de tăiat la cîini) are toată lumea dar oi ca România, nu”. Lumea rîde, că așa sîntem noi. Tembelul vine și cu ”Miorița” ca să-și întărească opțiunea și gîndul ne zboară, fără să vrem, spre ciobănașul ăla care, în loc ”să le ia gîții”, vorba ”băieților de băieți”, la cei care plănuiau să îl omoare, se miorlăie ca o femeie acceptîndu-și, liniștit și la locul lui, crunta soartă. Curat românește!

Interesant este însă că pășunismul, de dată recentă, a mai produs monstruozități mai puțin comentate, însă la fel de caraghioase. Dacă țineți minte, prin primele guverne ”libere”, de după 89, printre alte ”personalități accentuate”, defazate, expirate bîntuia și un pretins ”diplomat patriot”, foarte gălăgios, ulterior mare țărănist, Petrina. Director în Ministerul Afacerilor Externe fiind, acesta a propus, împreună cu un alt director, Pop, parcă,  în cadru organizat – scena este evocată și de graficianul Eugen Mihăescu în remarcabila carte ”Între linii” – ca diplomaților români să li se impună uniformele. Ce fel de uniforme? Costume naționale, cu ițari și ie!!! Adică, așa să reprezinte ei ”patria nemuritoare”, să știe lumea întreagă cine sînt rrromânii și de unde se trag! De opinci n-au zis ei, directorii, nimic dar nu cred că ambasadorii ar fi fost lăsați să poarte tradiționalii, în perioada comunistă, gumari. Și obligatoriu, la acțiunile de protocol, ar fi trebuit să apară fiecare cu oaia lui!

Desigur, întîmplările acestea par a fi scoase, ca să rămîn la clișee, ”din noaptea minții”, însă ele sînt cît se poate de reale. Și ne arată unde ne aflăm! Am scris bou și cred că am jignit animalul care trage din greu la jug. Mai degrabă i-aș putea plasa în categoria periculoasă a suficienților care sufocă structurile politice, adminstrative și nu numai. Un prieten îmi spunea odată că, între un suficient, un mediocru adică,  și un bou preferă boul. Corect! Nu mai adaug decît, ca logo, vechea noastră zicală, cum că ”Ești prost, ca o oaie!” Mai bine propunea capra vecinului…

Eduard HUIDAN