Posts Tagged ‘Cioabă’

Poporul român, voios și optimist…

decembrie 18, 2014

Un recent sondaj, realizat la scara Uniunii Europene, aflată – vezi atmosfera din Franța, Italia, Spania, Portugalia, din mai multe țări din Est etc – în pierdere de credibilitate în rîndurile propriilor cetățeni, situează voiosul nostru popor – cel considerat cu cultura politică cea mai joasă – în prim plan. Un prim plan al ciudățeniilor, cu care însă noi sîntem de acum obișnuiți…Astfel, 76 la sută din românii intervievați sînt OPTIMIȘTI! Un optimism nefiresc la săracii Europei, amețiți acum și de mitul cu neamțul, pardon, sasul de la președinție… Ne întrec doar irlandezii, nu doar pentru că ar fi fost, la ora sondajului, ”parfumați” cu Guiness, în carcalete cu Jameson sau alte ”uischiane”, ci, mai ales, pentru spectaculoasa și inteligenta ieșire dintr-o criză din care oricum au avut de cîștigat…Cînd milioane de oameni, îngrijorați de situația economică, de dictatura ”austerității”, de deciziile Parlamentului, Comisiei UE, ale diverselor instituții financiare etc. sînt în stradă, românașii, în proporție de 56 la sută, se declară mulțumiți de Uniunea la care mai mult donăm decît beneficiem.Uite, ungurii lui – că tot sîntem spectatori, mă refer în primul rînd la politicieni, la showuri cu steaguri negre, drapele și însemne secuiești, ungurești, transilvănene, bănățene, cu imnuri străine…- au atras 90 la sută din fondurile alocate de UE și tot sînt nemulțumiți. Noi, cu raportări stahanoviste de 40 la sută, după unele mai mult, după altele mai puțin, adică, la nici jumătate, sîntem fericiți!Principalul motiv de satisfacție este că NE-AM LUAT ȚARA ÎNAPOI! Care țară? De la cine? Ce ne-a mai rămas? Ce ar mai putea cumpăra, în fața ofertelor firmelor străine, sublimii capitaliști români fără capital și încolonați, furăcioșii, în marș spre pușcării? Oricum, cu Klaus Werner, președinte, cu Lajos, pardon, Ludovic, posibil premier – Alinuța Gorghiu  se pregătește pentru alte demnități, ca de exemplu două mandate zece ani după cele ale primarelui Sibiului – cu regele Cioabă – cel intern, că regele internațional merge la ”externe” – președinte de Senat, cu Pambuccian la Camera deputaților, cu… Mă rog, eu la un seminar, organizat, la Brasov, de Asociația Mondială a Ziarelor și Comisia Europeană, am găsit participanți, cetățeni români, deci în drept să ocupe orice funcții, nu numai unguri, sași și rromi, ci și ucrainieni, greci, turci, croați, tătari, bulgari, sîrbi…Deci, ar fi de unde să ne alimentăm optimismul! Normal, într-o Europă în care, iată, un singur exemplu, Marie Le Pen, dacă în Franța s-ar face alegeri ar obține 54 la sută, față de 46 la sută Hollande!Capitalul uriaș de încredere a făcut-o pe Brigitte Bardot să o compare cu Ioana d Arc, ceea ce , desigur, cam seamănă cu compararea lui Iohannis cu Regele Ferdinand dar…Una peste alta rămînem singura țară din UE și nu numai, fără un partid naționalist, ci și fără un lider care să mai aducă aminte partenerilor externi interesul național al unui popor naiv dar…optimist și manipulabil pînă la un nivel incredibil!

P.S. Da, merge și Toekes,    Iohannis i-a mulțumit așa că e bun de premier sau șef la senat, adică al doilea om în stat!

Mulțumesc pentru sugestie!

Reclame

Bani pentru Fileață!

mai 8, 2014

Mugur Isărescu vine și ne spune că în urmă cu cinci ani s-au luat cam mulți bani de la FMI.Este drept, atunci Guvernatorul BNR s-a pronunțat pentru o sumă mai mică… Banii s-au luat, banii s-au dus! Asta e problema!Prin inginerii financiare,  chiar și la vedere – dacă cineva ar fi avut ”curiozitatea” să se uite iar ”organele” să vegheze…- sume imense, din diverse ”alocări”, îndeosebi prin ministerul Elenei Udrea, s-au dus în diverse ”buzunare”.La DNA, Parchet etc. sesizările, inclusiv ale Corpului de Control al Primului Ministru, ale ministerelor etc. stau la murat în timp ce partidul Băsescu – Udrea se scaldă în bani, într-un an, nu-i așa, electoral.Cum a fost și 2009. Bani care  vor conta enorm, mai ales la prezidențiale.Grupările de interlopi, îmbogățiții guvernărilor Băsescu – Boc și, cu voia Dvs., Udrea sînt gata să liciteze…Iar instituțiile încă aservite falangei băsiste sînt pregătite să protejeze circuitul acestor bani cu care se puteau face multe într-o Românie care, vezi presa britanică de ieri, are ca marcă de țară,  SĂRĂCIA! O probă privind lumea cuplului Băsescu – Udrea am avut-o, culmea, la Nana, unde PMP a organizat – cu bani! – o întîlnire electorală ”colorată”.Scriu ”colorată”, pentru că rromii au ieșit în evidență, dînd impresia că era o reuniune a celor ai lui Iulian, Mondialu, regii Cioabă sau vreo altă ”partidă”. Sau a organizației de rromi a Partidului Mișcarea Populară Băsescu – Udrea! Or, se știe,  ăștia vin unde ”E MĂLAI”! Și mălai la băsiști este! Dovadă și modul eroic în care un Fileață, Filică sau așa ceva a pus la pămînt o femeie care tocmai despre pămînturile din zonă avea ceva de spus. Despre cum s-au moșit moșiile de la Nana. Comună cu un parc de 110.000 de euro de la Lenuța pentru băștinașii fraieriți! Că Fileață ăsta, fan PMP, abia a ieșit dintr-o tură de pîrnaie nu are importanță! El face parte din ”talpa partidului”! Oricum, încep să se arate și pușculițele de bani. Ca Nelu Iordache, apropiatul produsului politic al președintelui, care a fost trimis să facă arest la domiciliu, într-un dosar care trebuia soluționat de vreun an jumate. Mai are bani  îngropați pe undeva? Cam asta este situația. S-au împrumutat prea mulți bani? Pentru România, da, pentru ”beneficiarii” montajului băsist, prea puțini! Pentru că ăștia nu se satură niciodată! Cum sînt bani și pentru d alde Fileață, care vor ”mobiliza” votanții și vor număra voturile,  la alegerile din toamnă va fi destul de complicat.Deocamdată, la europarlamentare se joacă cu mărunțiș…Cîțiva lei ”deschiderea”…

Mîndria de a fi rrrrromân!

mai 5, 2014

Sîntem în plină campanie electorală. De această dată, pe lege, că, altfel, lupta pentru  voturi a politicienilor noștri nu cunoaște pauză.Sîntem bombardați, de pe stînga, dreapta, centru, centru stînga și dreapta, extreme – nu de cele  de prin HarCov, desigur  – cu sloganuri care se grupează în jurul rrrrromânismului, a mîndriei de a fi rrrrrromân ș.a.m.d., nu mai insist, sînt ”versuri” cunoscute, menite să păcălească din nou o populație care își abandonează pe zi ce trece ultimele valori, se cufundă tot mai mult în mocirla în care au scufundat țara politicienii care acum se dau ”patrioți”. Cei care se duc la Bruxelles să doarmă în ședințe, să se bălăcărească între ei transferînd gunoiul dinlăuntru, rrrromânesc, desigur, în afară, să – și facă interesele meschine, să-și încaseze stipendiile uriașe, plătite tot de noi, căci România, dacă nu este un bun atrăgător de fonduri europene, este un excelent bun platnic, ”contributor net”, cum anunța odată, mîndru, guvernachiorul. Că un român, în loc să se simtă mîndru, este umilit la tot pasul pare să nu-i intereseze pe  vînătorii de voturi. Atacuri din toate direcțiile – ultimul, al independentului britanic Nigel Farage – chemări la ordin de genul celei produse, într-o seară,  de o slugă a doamnei Nuland către șefii de partide, puneri la punct în cazul oricăror încercări de a face și noi ceea ce fac ceilalți – vezi relațiile cu China – disprețul cu care se produc imixtiuni grave în problemele interne, un dirijism cominternist fără precedent, jefuirea ultimelor resurse etc. sînt lucruri care nu-i afectează pe cei care ar face orice pentru a cîștiga puterea aducătoare de privilegii și foloase.Nu insist acum asupra aspectelor de mai sus, vreau doar să aduc în atenție om situație în care m-am resimțit dureros starea de umilință în care ne-au afundat conducătorii noștri. Zilele trecute, la Viena – în Austria motorina e mai ieftină decît în România iar OMV înregistrează profituri record! – un coleg polonez mi-a atras atenția asupra unei publicații de afaceri, o revistă care se deschidea cu poza celui mai bogat om din China și care, pe vreo cinci pagini analiza afacerile Occidentului, ale țării gazdă în special, cu chinezii și previziona dezvoltarea lor. Subiectul însă era cu totul altul: o pagină despre țările din Est, foste comuniste, un grupaj de știri economice. Peste tot probleme, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia  și celelalte nu ascultă de ”părinți”, nu execută ceea ce li se cere, nu fac frumos în fața celor care încearcă să le impună tot felul de măsuri, ce mai, sînt ”copii răi”! O singură știre în linia propagandei comuniste, a ”alinierii” totale: ”România își face conștiincioasă temele”! Și dă-i și laudă. România execută disciplinat, cu capul plecat sabia nu-l taie, orice i se impune, indiferent de unde, dinspre SUA, dinspre partenerii europeni aflați cu dreptul pe tobă, dinspre organismele politice, financiare și care or mai fi, internaționale…Fără să o mai lungesc, o întrebare a colegului polonez m-a făcut să mă simt umilit: ”Atunci, cum se face că trăiți cel mai prost?” O țară mare, cu resurse, cu o poziție geostrategică de invidiat și…exploatat…Ce să-i răspunzi? De fapt nici nu are importanță. Noi trebuie să fim mîndri că sîntem rrrrromâni! Băsescu behăie  și hăhăie violînd la greu Constituția, legile țării, Udrea se dă cu parașuta, liniștită în privința uitatului slogan ”Dreptate pînă la capăt”, și îl trimite pe Ponta la Negoiță, la ”parașute”, Predoiu, fără să-și scoată prunele din gură cum i-a recomandat EBA se dă mare avocat deși știe că e doar  ginere de mare avocat, Unguent atacă și el pe cine poate de la minus O la sută în sondaje, vorba lui Igaș, Căcărău Antonescu pupă-n fund pe oricine crede că-l va ajuta să ajungă prezident, de la Căpitan pînă la nașul Cristoiu, Diaconescu anunță că are avion și TV Vatican și că-i va beli pe toți, Vadim se hîrjonește cu Funar, ăllalt Diaconescu, cu izmenele în care s-a scăpat la Congresul PSD, se face că demisionează din gașca lui Băse, care i-a promis și lui președinte, Voiculescu e băgat în telepatie pînă-n gît, cu judecători cu tot, Blaga mai scoate și el capul din butoi și miaună ca un buldog de pluș, ”greii” PSD, PNL tac, înghesuiți de Koevesi și Georgescu, plus Coldea, Cazacioc şi ceilalţi, Năstase vrea cetăţenie străină, din alte motive decît cele ale celui pe care l-a avut în mînă – cu flagrant organizat ca la carte! – și nu l-a băgat la pîrnaie, Geoană, care ar fi cel mai bun adversar al lui …Geoană se tot oferă…Sînteți mîndri că sînteți rrrrromâni? Adăugînd slugărnicia cu care personajele politice se uită cu jind spre Înalta Poartă a lui Hussein Obama fiind gata să execute orice ordin, să vîndă pe nimic orice doar să primească isprăvnicia, panarama politichiei rrrromânești nu mai are nevoie de niciun comentariu în plus. Pe 25 mai se va vota mai mult după cum s-a negociat cu regii Cioabă, Împăratul Iulian , trupa lui Chirtoacă, fantomele Diasporei și eternul STS.Plus alte ”organe”, mai mult sau mai puțin acoperite, dar cu posibilități infinte de…influențare.Fiți mîndri, rrrrrromâni!

Împăratul Ferdinand către candidatul Crin : ”Să nu să supără Antonescu”

martie 3, 2014

Împăratul  Ferdinand Stănescu – al romilor, nicio legătură cu Carol Ferdinand al lui Paul de România, finul lui Băsescu – a ieșit, înspăimîntat, la televiziuni, cu o declarație care anunță o cruntă bătălie pe  voturile etniei balaoacheșilor la prezidențale : ” Să nu să supără domnul Antonescu da noi nu știm din ce famelie este, că Antonescu ne-a deportat și ne-a chinuit…Să ne spune dacă este din famelia lui Antonescu sau a lu Hitler că dacă este romii nu-l votează!” Și ca să fie clar, după Împăratul care jubilase  cu o săptămînă înainte că Dumnezeu a făcut dreptate cînd în Românica s-a dat liber la sex pentru minori – adică la căsătorii între copii, Termopan cu Suedia, Ferdinand Seducătoru cu Pirandolina, Ferrari cu Mercedesa etc. etc.  – a apărut și un Cioabă – nu știu dacă era regele intern sau cel extern că nu-i deosebesc – care a întărit și aprobat, în ciuda unor dușmănii interne, mesajul pentru Crin.Acum, știm cu toții că rrrromiiii fac parte din bazinul electoral al fameliei Băsescu – voturi pentru Traian și EBA, fier vechi și alte ”reciclări”  pentru fratele Mircea, salbe de cocoșei pentru doamna Maria, acte de constatare la notarul de geniu Ioana Băsescu,purcei fripți la proțap, dănțuieli, plocoane de tot felul, nunți, parastase… – ceea ce ne duce cu gîndul la o manipulare pusă în operă de serviciile băsesciene, pentru momentul cu muci și lacrimi,  ”Dragă Crin, ești cel mai bun da îmi pare rău, nici măcar rrromiiii nu te votează”! Ce poate face acum președintele vremelnic al Senatului? Păi, simplu, să lămurească ”problema”, cu Împăratul Ferdinand, regii Cioabă, Bercea Mondialu și cu ceilalți, chiar să semneze un protocol, să rămînă ceva scris…Dacă, vorba EBEI, nu vrea să vorbesc cu ei s-ar putea să să supără, adică să aibă tristețe mare la ceas de desemnare cacandidat unic al unei drepte băsiste…