Posts Tagged ‘Geoană’

Mîndria de a fi rrrrromân!

mai 5, 2014

Sîntem în plină campanie electorală. De această dată, pe lege, că, altfel, lupta pentru  voturi a politicienilor noștri nu cunoaște pauză.Sîntem bombardați, de pe stînga, dreapta, centru, centru stînga și dreapta, extreme – nu de cele  de prin HarCov, desigur  – cu sloganuri care se grupează în jurul rrrrromânismului, a mîndriei de a fi rrrrrromân ș.a.m.d., nu mai insist, sînt ”versuri” cunoscute, menite să păcălească din nou o populație care își abandonează pe zi ce trece ultimele valori, se cufundă tot mai mult în mocirla în care au scufundat țara politicienii care acum se dau ”patrioți”. Cei care se duc la Bruxelles să doarmă în ședințe, să se bălăcărească între ei transferînd gunoiul dinlăuntru, rrrromânesc, desigur, în afară, să – și facă interesele meschine, să-și încaseze stipendiile uriașe, plătite tot de noi, căci România, dacă nu este un bun atrăgător de fonduri europene, este un excelent bun platnic, ”contributor net”, cum anunța odată, mîndru, guvernachiorul. Că un român, în loc să se simtă mîndru, este umilit la tot pasul pare să nu-i intereseze pe  vînătorii de voturi. Atacuri din toate direcțiile – ultimul, al independentului britanic Nigel Farage – chemări la ordin de genul celei produse, într-o seară,  de o slugă a doamnei Nuland către șefii de partide, puneri la punct în cazul oricăror încercări de a face și noi ceea ce fac ceilalți – vezi relațiile cu China – disprețul cu care se produc imixtiuni grave în problemele interne, un dirijism cominternist fără precedent, jefuirea ultimelor resurse etc. sînt lucruri care nu-i afectează pe cei care ar face orice pentru a cîștiga puterea aducătoare de privilegii și foloase.Nu insist acum asupra aspectelor de mai sus, vreau doar să aduc în atenție om situație în care m-am resimțit dureros starea de umilință în care ne-au afundat conducătorii noștri. Zilele trecute, la Viena – în Austria motorina e mai ieftină decît în România iar OMV înregistrează profituri record! – un coleg polonez mi-a atras atenția asupra unei publicații de afaceri, o revistă care se deschidea cu poza celui mai bogat om din China și care, pe vreo cinci pagini analiza afacerile Occidentului, ale țării gazdă în special, cu chinezii și previziona dezvoltarea lor. Subiectul însă era cu totul altul: o pagină despre țările din Est, foste comuniste, un grupaj de știri economice. Peste tot probleme, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia  și celelalte nu ascultă de ”părinți”, nu execută ceea ce li se cere, nu fac frumos în fața celor care încearcă să le impună tot felul de măsuri, ce mai, sînt ”copii răi”! O singură știre în linia propagandei comuniste, a ”alinierii” totale: ”România își face conștiincioasă temele”! Și dă-i și laudă. România execută disciplinat, cu capul plecat sabia nu-l taie, orice i se impune, indiferent de unde, dinspre SUA, dinspre partenerii europeni aflați cu dreptul pe tobă, dinspre organismele politice, financiare și care or mai fi, internaționale…Fără să o mai lungesc, o întrebare a colegului polonez m-a făcut să mă simt umilit: ”Atunci, cum se face că trăiți cel mai prost?” O țară mare, cu resurse, cu o poziție geostrategică de invidiat și…exploatat…Ce să-i răspunzi? De fapt nici nu are importanță. Noi trebuie să fim mîndri că sîntem rrrrromâni! Băsescu behăie  și hăhăie violînd la greu Constituția, legile țării, Udrea se dă cu parașuta, liniștită în privința uitatului slogan ”Dreptate pînă la capăt”, și îl trimite pe Ponta la Negoiță, la ”parașute”, Predoiu, fără să-și scoată prunele din gură cum i-a recomandat EBA se dă mare avocat deși știe că e doar  ginere de mare avocat, Unguent atacă și el pe cine poate de la minus O la sută în sondaje, vorba lui Igaș, Căcărău Antonescu pupă-n fund pe oricine crede că-l va ajuta să ajungă prezident, de la Căpitan pînă la nașul Cristoiu, Diaconescu anunță că are avion și TV Vatican și că-i va beli pe toți, Vadim se hîrjonește cu Funar, ăllalt Diaconescu, cu izmenele în care s-a scăpat la Congresul PSD, se face că demisionează din gașca lui Băse, care i-a promis și lui președinte, Voiculescu e băgat în telepatie pînă-n gît, cu judecători cu tot, Blaga mai scoate și el capul din butoi și miaună ca un buldog de pluș, ”greii” PSD, PNL tac, înghesuiți de Koevesi și Georgescu, plus Coldea, Cazacioc şi ceilalţi, Năstase vrea cetăţenie străină, din alte motive decît cele ale celui pe care l-a avut în mînă – cu flagrant organizat ca la carte! – și nu l-a băgat la pîrnaie, Geoană, care ar fi cel mai bun adversar al lui …Geoană se tot oferă…Sînteți mîndri că sînteți rrrrromâni? Adăugînd slugărnicia cu care personajele politice se uită cu jind spre Înalta Poartă a lui Hussein Obama fiind gata să execute orice ordin, să vîndă pe nimic orice doar să primească isprăvnicia, panarama politichiei rrrromânești nu mai are nevoie de niciun comentariu în plus. Pe 25 mai se va vota mai mult după cum s-a negociat cu regii Cioabă, Împăratul Iulian , trupa lui Chirtoacă, fantomele Diasporei și eternul STS.Plus alte ”organe”, mai mult sau mai puțin acoperite, dar cu posibilități infinte de…influențare.Fiți mîndri, rrrrrromâni!

Reclame

Un leu pentru pesedeu!

mai 4, 2010

 Datorii mari la PSD!Cică, vreo 8 milioane de euroi, gaură lăsată moştenire de Geoană şi ai lui,  „care  este” încă şi în echipa lui Ponta.Unii zic, exagerînd, evident, că la suma asta, un partid din România ar trebui să aibă bunul simţ şi să-şi declare falimentul.Adică să facă voia generalului doctor profesor universitar preşedinte de nou partid ministru etc., fostul plotoner cu manutanţa, Oprea, produs Năstase sută la sută, care a şi „profeţit” întru decimarea foştilor „coledzi” : „Să rămîneţi cît mai puţini!Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

De ce spun că e exagerare?Simplu, pentru că soluţii de acoperire a datoriilor sînt, slavă Domnului!În primul rînd s-ar putea apela la mila publică a votanţilor PSD şi a celor care mai cred în social democraţie, într-o stîngă, desigur, altfel decît cea pusă în operă de baronii roşii.Dacă au fost vreo 4-5 miloane de  votanţi ai celor trei trandafiri – Năstase, Geoană şi Ponta, copilotul – se poate lansa un apel „fierbinte”, de genul „DAŢI UN LEU PENTRU PESEDEU!”.Adică, nu chiar un leu ci fiecare cît îl lasă inima şi portofelul de  lîngă ea, vorba dragă a unui   mare baron,  profitor al tuturor formulelor de conducere pesediste,  alintat chiar de colegi cu apelativul  Costel – Portofel. Dacă punem o medie de bun simţ, de cîte zece lei de căciulă,   iacătă fo 50 dă milioane  RONI, adecă fo  10, cel puţin, dă euroi, ceea ce face un  partid bogat şi atractiv, ca să zicem aşa!

Există însă şi o altă cale, mai simplă şi la fel de bănoasă.Aceea a mobilizării celor care – de la ministru la şefuleţ pă ici pă colo – au profitat din plin de tîmpenia pe care a făcut-o Geoană cînd a băgat partidul, adică clientela sa personală, cotizanţii – în bani negri – la guvernarea portocalie.Păi  doar cîţiva miniştri „harnici”, care au mînărit fonduri de toate felurile, prin judeţele patriei bună de muls, ar putea, fără să se forţeze, să scoată nu 10 ci fo 20 de milioane de euroi cu care să relanseze partidul, stînga, pesedeul şi ce-or mai vrea ei.Între aceştia ar trebui să se afle, dacă au onoare, şi dezertorii  d’alde  Oprea, Sârbu etc. etc., pînă la subprefecţi şi şefuleţi de deconcentrate care, chiar dacă au defectat  spre pedeleu, au nişte obligaţii faţă de partidul care i-a aşezat ca muştele pe  căcat dăndu-le liber la furat.Bani de la buget, fonduri „structurale”, chiar şi ceva mălai european, totul „reciclat” prin  judeţe d’alde Harghita-Covasna şi altele, pe la firmele neamurilor, pretenilor ş.a.m.d Băieţii ăştia, procopsiţi de Geoană – care zice, pe blog, că la Senat nu poate şi pe la Tv nu mai are mare trecere, că nu mai  cotizează, că datoriile nu sînt ale lui ci ale partidului şi urmaşilor urmaşilor…- au halit cît au putut şi mai mult decît atît în anul de jaf 2009.

Ar mai fi şi profitorii, da ăştia au pretextul că au „investit” în Prostănac şi nu  pot recupera nimic! De altfel, la o analiză atentă,  rămîne doar prima variantă de salvare, aia cu miloaga, „DAŢI UN LEU PENTRU PESEDEU!”.Cum în ţara asta  este încă destulă carne de prost – de  disperare nu mai vorbesc – s-a putea să ţină.Deci, Ponta, ia treci la salutul românesc!Ăla de  ni l-a arătat sora noastră, Franţa! Merge şi la PSD!

Nu mai vă rîdeţi de EBA!

martie 25, 2010

Dar nu mă rîd deloc, prietene, dimpotrivă, încerc să  focusez atenţia tinerei generaţii asupra unei cariere de succesuri care este, ca să nu mai se strofoace cu olimpiade, facultăţi pe bune, masterate, doctorate, chestii d’astea care te strică la cap, ci să urmeze  un exemplu de filosofie de viaţă, vorba pupincuristului Cristian Preda, validat strălucit, îndeosebi de poporul care a votat-o.În paranteză fie spus,  domnu’ Preda, nu prea ştiu ce o învăţaţi pe  cea care este mai ceva decît Norica, pentru că, iată, a comis-o din nou, ceea ce s-ar  putea să vă cauzeze la carieră, dacă se supără domnul preşedinte, că iar se rîde lumea de   ieuroparlamentara famigliei.După ce nu  aţi reuşit să rezolvaţi problemele cu  exprimarea orală – de a trebuit   să se alinieze şi Boc şi Blaga, vezi permisuri şi accesuri – acum, altă belea cu scrisu’, mai precis cu liniuţele.Astfel, EBA dumneavoastră revoluţionează şi ortografia, aia de se învaţă la elementară, scriind SA ÎNTÎMPLAT, ceea ce uşurează viitoarele eforturi ale dascălilor prost plătiţi  şi ale  semianalfabeţilor cu diplome şi tiluri universitare şi ştiinţifice.Ca Voicu, par egzamplu, ca să  dăm şi  în roşii.

Cred sincer că sînt alte multe lucruri de care  putem să ne rîdem, chiar dacă nu e rîsul nostru.Iată, tatăl EBEI, preşedintele Românicăi,  zice că „Nimeni nu mai poate influenţa politic funcţionarea SRI şi SIE”!Lăsînd deoparte faptul că extraordinara veste a fost dată cu un prilej aniversar şi de bilanţ,  oricine e dispus să se rîdă  cînd mai înghite o „gulgută”, vorba lui  Voicu, cel lucrat nepolitic de „colegi” – aşa-i prezenta el cînd blufa –  este tentat să pună o întrebare tîmpită:”Da prezidenţial pot  fi influenţate SRI şi SIE?”Radio Erevan răspunde că doar „dăcît” dacă vrea muşchii marinarului să asculte ce mai vorbesc  unii, alţii, mai ales cei care trebuie, nu-i aşa,  să-şi bage minţile-n cap.Şi mai zice  „vesiolîi radio” că, prin  delegarea de competenţe, chiar şi doamna Nutzi, prima şantieristă şi turistă a ţării,  ar putea să-şi satisfacă curiozităţile.Chiar şi în clădirea Parlamentului – cum  SA mai întîmplat – sau pe unde o mai fi nevoie de atentă supraveghere…

 Preşedintele a dat  însă şi un semnal că se află  deasupra patimilor de partid!L-a decorat pe naşul liderului odiosului PSD Victor Ponta, care nu este altul decît şeful SRI, Maior, numele, nu gradul!E de rîs?Poate, pentru unii, pentru că, de exemplu, pe doamna Costea, soacra Prostănacului, revuluţioneră de la  ’89, n-a cadorisit-o decît cu oarece dovezi (?) ale întîlnirilor cu  acelaşi Ostap Bender al lui Vanghelie, Hrebe etc. etc., care face PSD-ul tot mai mic, mic, mic…

Deci, prietene, sînt alte n motive să ne rîdem!Serioase, ca să zic aşa!Deocamdată, ne oprim aici….

Nutzi, Boc & Lauda

martie 16, 2010

În timp ce  senatorii se aflau încăieraţi în ceea ce Geoană – mai vioi de cînd partidul, de milă, de silă, de voie, de nevoie, e obligat să-l sprijine – definea ca un nou război al stelelor – de pe  umerii lui Oprea? – vedetele portocaliu violete, Nutzi, prima turisto-şantieristă a ţării, şi Boc, cel care s-a ascuns de armată la ceapeul din sat,  produceau idei tîmpite, căci să le spun trăznite ar fi prea puţin.

Astfel, madam Udrea-Cocoş, udă toată de fericire că îl întîlneşte pe celebrul pilot de Formula unu,  Nicky Lauda – aşa era poreclit  şi nea Nicu,  cînd se dădea tot mai mare – venit  să inaugureze cursele Viena -Bucureşti, ale micuţei sale companii aeriene low cost, a declarat  că prezenţa „domnului Lauda face o bună reclamă României”! De parcă am fi oarece papuaşi pe la care n-a mai trecut nimeni! Păi, „domnul  Lauda” a pus de o afacere şi atît.Mă rog,  prima turistă a ţării l-a rugat să bage şi o cursă Viena- Constanţa, de parcă ar fi cineva interesat, după ce TUI a  stabilit că sîntem cu vreo 8 ani în urma bulgarilor, să vină să se enerveze pe litoralul românesc! Ca anvergură în afaceri, ca  să zic aşa, fostul campion mondial nu dă pe  nimeni pe spate, deci nu poate să relanseze ceva din turismul românesc sau din altă zonă atinsă de criză, aşa că entuziasmul doamnei,  care face şi  drege, cum scriu Ofelia, Desdemona, Coana Chiriţa, fraţii Petreuş, Othello, Hamlet Guţă, Salam, Termopan etc etc., pare deplasat. Doar dacă coana Nutzi, avînd în vedere că Ilie Năstase a lăsat-o pe partenera sa de şmenuri de promovare, Amalia,  nu pune de vreo  nouă şmecherie de promovare,  a turismului care nu este,  pe euroi grămadă.Cu comisioanele şi avantajele de rigoare.Cu celebrităţile mondiale e liber la şutit banul public!S-a stabilit prin NUP!Despre Boc, cel care s-a ascuns de armată la ceapeul din sat, de parcă ar fi  fost recrutaţi şi piticii,  care a venit  în camera Robertei, la invitaţia colegilor de partid, să prezinte un raport utecistic, ca pe vremea cînd era zelos activist uasecerist, nici nu poţi să spui mare lucru. Mesajul lui, un fel de Boc Lauda, dincolo de „realizărili” prezentate triumfalist, pe un ton ocoş, şi de  ameninţările cu revenirea  ţărişoarei  pe marginea prăpastiei, nu a adus  absolut nimic nou în materie de  strategie împotriva crizei.Banalităţi „fumate”, măsuri la plezneală, cu miză mică, o lipsă de viziune înspăimîntătoare dată fiind situaţia în care ne aflăm…Plictiseală mare…Totuşi, Boc avea un motiv să se laude!Le-a tras-o la transportatori.Cu complicitatea liderilor sindicali şi a patronilor.Deocamdată, pentru că  acţiunea suspendată era una  organizată de cine trebuie şi autorizată.  Data viitoare…Oricum, ne distrăm bine …

P.S. Dacă tot vrea să pună de un nou şmen publicitar îi dau o veste bună: Arnold  Schwarzenegger -ce Băse, coană Nutzi, Arnold bărbat!  – dar şi Rudi Giuliani – precizez, că nu  preşedintele Suediei, ci fostul primar al New- York – ului – au cumpărat palincă de zeci de mii de dolari!Vestea proastă e că  palinca a fost produsă în SUA…Ghinion!

Cătuşe pentru Opoziţie

martie 7, 2010

În timp ce Opoziţia se face că  apără scaunul lui Geoană la Senat  – pesediştilor li se rupe de prostănac iar liberalii nu au prea mare interes, başca faptul că gafele eternului perdant se ţin lanţ – undeva, în  off, se aude zăngănit de  cătuşe.Telenovela Solomon îşi va epuiza în curînd „farmecele”, deşi, vezi şi uluitoarea intervenţie a  preşedintelui Academiei Române, Eugen Simion, care îşi consumă timpul cu scrisorele de susţinere a arestatului(!), încă mai face rating, iar arestările sau condamnările pedeliştilor, cei  căzuţi în dizgraţia lui Zeus,  nu vor mai fi interesante.Astfel,  acest prolog, „Uite, îi arestăm şi pe ai noştri!”, fiind epuizat – din punct de vedere „artistic”, căci şi cu pedeliştii care nu ascultă Băsescu va proceda la fel, de cîte ori va avea nevoie de un exemplu – urmează decimarea    Opoziţiei care (mai) este.Slavă Domnului, dosare sînt pe rol cîte vrei, are Zeus de unde alege, de la membri marcanţi ai PSD şi PNL, pînă la susţinătorii lor  din alegeri, care chiar dacă le-au întors spatele  şi au început să decarteze, nu au fost iertaţi.”Organele” de presă, „trompetele” Cotroceniului, sînt pregătite să dea opiniei publice semnalele obişnuite, de la înregistrări ale convorbirilor la întîlnirile de taină sau ale  celor telefonice,  de la imagini compromiţătoare, pînă la documente „scăpate” din dosare sau de la instituţii „abilitate”.Va fi vînzoleală mare, căci pe foametea asta e nevoie de circ serios, de multă „mînie proletară”  în a pune deştul pe ăia care sînt vinovaţi de situaţia în care a ajuns ţărişoara.Un ţuţer de serviciu, trecut pe la toate organele de presă băsesciene, acompaniat de cel mai versatil „comentator”  – contra „mălai” –    fiu  al Vrâncioaiei, creatorul găinii mamifer, a şi anunţat, direct, că vine un tsunami de cătuşe destinat marilor infractori ai Opoziţiei, împotriva căruia nici măcar vrăjitoarele sau flacăra violetă nu vor putea face nimic.

 În ăst timp, „specialiştii” se vor ocupa temeinic de modificarea  Constituţiei, pe model ruso – latino – american, tărăboiul iscat de arestări, condamnări, înfierări etc. permiţîndu-le să pregătească atît „textele”, cît şi majoritatea parlamentară,    menită  să treacă lejer modificările şi să legitimeze „făcătura”.Românii, cu burţile goale, vor aplauda fericiţi „viitorul luminos” şi vor condamna cu fermitate  dîmboviţeană orice încercare de atac la „democraţia” asigurată de noua Constituţie.

Cine-i de vină pentru că s-a ajuns aici?  Păi, dacă stăm să judecăm drept, tocmai cei care urmează să fie vînaţi în perioada următoare. Dealtfel, ei au suferit de aceleaşi boli incurabile, din paleta corupţiei în primul rînd, de care sînt marcaţi şi cei care îi vînează acum. Diferenţa este făcută însă de faptul că, preocupaţi de propriile mari afaceri sau matrapazlîcuri,  nu au ştiut cum să exercite puterea, au lăsat lucrurile la voia întîmplării,  în linia paranoică a ideii că vor fi veşnic la butoane!Acum, cu Băsescu în faţă, grupul care a cîştigat partida, favorizat de veselul, vegetalul, mioriticul popor român, îşi ia măsuri pe termen lung.Cum din  afara ţării nu va mai interveni  nimeni – căci oricine va  fi lăsat să-şi ia ce-i place – şansele de  reuşită sînt imense.Să înceapă arestările! Tovarăşii academicieni nu vor mai protesta!Ba chiar vor face frumos ori de cîte ori li se va cere…

Partidul Dependenţilor

februarie 26, 2010

A  plecat şi profitorul Sârbu, un personaj unsuros şi semidoct,  creaţie PSD „sută la sută”, cică din cauza amorului nebun, neîmpărtăşit de partid, faţă de două legi de căcat, a pensiilor şi salarizării unice, la care   ar fi  coautor.S-a dus direct în  Partidul  Dependenţilor, în braţele celui mai penibil general pe care l-a avut armata română, gata să-l slujească pe Băsescu, cu arme şi bagaje, evident, din postura de ministru.Oltean, ţărănoiul pedelist de serviciu, i-a deschis drum, şi lui şi Diaconescului, acuzîndu-l pe Boc că e prea milos cu Şeitan şi Vlădescu, pe care ar cam fi timpul să- i cureţe.Deocamdată, cei doi mai au de făcut cîteva lucruri murdare, după care vor fi remaniaţi, pentru a face loc dependenţilor.Din păcate, pentru alţi pesedişti dependenţi,   nu prea mai sînt fotolii ministeriabile de neguţătorit, aşa că este de înţeles supărarea  vremelnicului ministru Niţă pe Diaconescu şi  Sârbu, avînd în vedere că el nici nu mai are minister şi nici nu a fost ofertat de nimeni. Totuşi, oferta rămîne bogată.Uite, de exemplu, Răzvan Teodorescu, care va ridica coeficientul de intelectualitate al băsescienilor de serviciu,vrea, cică, să fie  preşedintele Academiei Române.La aşa dorinţă, date fiind ambiţiile academice ale tuturor ţoapelor, se produce un  atac, susţinut cu citate din opera nemuritoare a poetului miner Miron  Cosma care  afirmă că cheliosul „a bătut, mutilat şi torturat studenţi în subsolurile televiziunii…” Cum s-ar zice, bat academicienii, bat…Acum, Răzvan nu trebuie să aibă emoţii, chiar dacă scot  ăştia vreun student mutilat, pentru că are asul în mînecă.Cartea cîştigătoare este Elena Udreaaaaa academiciaaaaaan! O va  juca, dacă i se va da prilejul.Merită, pentru un aşa scaun înalt!Mă rog,  dependenţi miniştri, preşedinţi, da’ ce-o vrea Michi Şpagă? Păi,   la  el a fost mai simplu de rezolvat.Cîteva dosare, acolo, să doarmă liniştit sau să-şi pună la dispoziţia puterii „expertiza” de care PSD, în opoziţie, nu are cum să aibă nevoie.De unde şi imensa lui frustrare…

Un candidat serios la acest partid ar fi şi Geoană, mai ales că, după cum a observat un comentator, a început şi să scrie cînd  nu trebuie, nu  numai să vorbească.S-ar putea, dacă mama soacră îi va trimite lui Băsescu o epistolă ca  aceea cu care l-a înmuiat pe Constantinescu, acesta, în mărinimia lui să dea verde, „Merge şi prostănacul…” Şi să-l ţină măcar şef de senat.O vreme.Acum, totul depinde şi de fandaxia violetă a aspirantului mereu perdant.Şi de frica dependenţilor să nu-şi bage ghinionul în casă, fie el şi deghizat în pesedist. 

Oricum, noua construcţie  creşte ca Făt Frumos, căci politicieni dependenţi, cîtă frunză, cîtă iarbă.Cică s-ar fi dat liber iar procurorului NUP să o  caute pe Elodia, unde o  şti, în pămînt, în ape, în atmosferă, pentru că ea ar fi marca necesară  impunerii acestui partid pe piaţa sondajelor şi în ratingul televiziunilor oteviste şi nu numai.Tot avea  celebra dispărută poza „tăticuţului” dependenţilor pe perete. Cît despre Cioacă, să-şi ia adio de la marcă!Sînt alte enterese!

Un prostănac, doi prostănaci…

februarie 25, 2010

Geoană,  cînd nu face „geoane” scrie pe blog.Prostii,  bineînţeles.După ce a atins culmea penibilului  cînd, după ce a pierdut ca de obicei, a anunţat că el rămîne o personalitate importantă a politicii româneşti, deşi nu-i  luase nimeni preşedinţia Senatului, ca să nu mai vorbesc că asemenea aprecieri e bine să le facă alţii nu tu însuţi, acum lansează tot  felul de tîmpenii.Nici nu s-a terminat Congresul şi Geoană anunţă ritos că partidul a luat-o pe o cale greşită!Care cale? Apoi, vine, în linia sa plîngăcioasă, atins de flacăra violetă, şi zice că au început răzbunările  împotriva celor care l-au susţinut.Da, în ţară, cei care l-au susţinut pe Geoană şi care au cîştigat conducerea  partidului, ca vicepreşedinţi, au început marea epurare.Sînt daţi afară din partid cei care, la  eventuale alegeri locale, foarte necesare altfel, căci partidul a devenit unul de cumetrie, adăpost pentru interlopi, trădători, baroni  şi sfertodocţi, ar putea să le ameninţe poziţia sau  chiar să le dea voturi contra.Deocamdată,  Geoană trebuie să vadă cine pe cine dă afară.Cît priveşte funcţia de la Senat, pe care zice că ar părăsi-o – s-o fi  consultat oare  cu soacra şi cu Mihaela dragostea mea? – cred că nimeni nu-şi face iluzia că,  de pe acel fotoliu,  prostănacul „afemeiat” după funcţii va face politica PSD!Ce va face Băsescu cu el, deşi după ce l-a făcut de căcat în alegeri  ar trebui să-l lase în plata Domnului, că este păcat să dai într-un om căzut, se va vedea.Poate are nişte planuri, deşi  nu prea cred să lucreze cu fătălăi.Ăştia se folosesc şi se aruncă…Al doilea prostănac se  dovedeşte a fi, surprinzător, balonul  de  săpun numit Diaconescu, care se  încurcă în explicaţii penibile privind plecarea din partid.Păi,  dacă a fost şantajat din interior să-l susţină pe Geoană acest lucru  nu l-au făcut decît  Vanghelie şi compania.Cu care Cristi ar avea ocazia să lupte.Sau măcar să se delimiteze.Ponta i-a anunţat „out” pe şantajiştii „care este”, deci i-a întins o  mînă.Este drept de blătuitori nu a zis nimic şi nu poate nici să-l trimită la Paris ambasador, nici să-l pună preşedinte la un nou partid, nici să-i facă alte mofturi  costisitoare.PSD este acum un partid în opoziţie, un partid  care, în primul rînd, trebuie să îşi ia măsuri să nu mai fie subiect de rîsu’ lumii. Pentru asta trebuie însă să  scape de prostănaci,  fiindcă nu toţi pleacă singuri. Apoi, curăţenia, care este foarte complicată.O  acţiune de care pe care!Să curgă sînge!

Atenţie, Sârbu nu e un prostănac!El face parte din aripa  sindicaliştilor profitori!

Diaconescu, maimuţoiul lui Băsescu

februarie 24, 2010

Cînd am scris despre cei încă  vreo  douăzeci de pesedişti aflaţi în pas de încălzire – cu negocierile avantajelor încheiate –  pentru a completa partidul independenţilor prezidenţiali şi majoritatea confortabilă în Parlament, unii m-au luat peste picior.Iată că, după „istoricul” congres care i-a ales  vicepreşedinţi pe oamenii lui Geoană,   hemoragia continuă.Cea mai răsunătoare „defectare”  este, desigur, cea a lui Diaconescu,  distribuit de Vanghelie, la congres, în rolul de maimuţoi principal. Deodată, cel care părea a fi un cadavru politic este resuscitat şi intră, pe cai mari, zic unii, în grupul independenţilor, cu şanse considerabile  de a deveni preşedintele partidului de stînga prezidenţial! Este  personajul potrivit, gata să facă frumos în faţa stăpînului de la Cotroceni, să se scape în izmene la orice comandă, cum s-a întîmplat şi la Romexpo.Sau să  pună botu, fără să întindă mîna după „sceptru”…Acum, din  maimuţoiul lui Vanghelie, Diaconescu a devenit maimuţoiul lui Băsescu, ceea ce este, să recunoaştem, un progres.A prins curaj şi Geoană, care,  scăpat din mîinile soacrei şi nevestei, guiţă  şi el, cum că partidul a luat-o pe un drum greşit, de parcă nu s-ar afla, de cînd cu băgarea baronilor la guvernare, într-o mlaştină, bîjbîind prin păpuriş.Strategii lui Băsescu îşi freacă  bucuroşi palmele. A fost mai uşor decît au sperat.Vicepreşedinţii lui Geoană, deveniţi vicepreşedinţi ai lui   Ponta, nu-şi fac griji  prea mari, pot lucra în continuare, cu voie de la Cotroceni, la demolarea partidului şi în folosul personal.Apropo de haosul instaurat de guvernarea Băsescu,  ştiţi ce zicea un  demnitar portocaliu?Păi zicea cam aşa:”Dom’le,  noi ne facem treburile, că ştim clar că în 2012 n-o să mai fim!” „Treburile” merg din plin, căci e liber la jaf! S-au adjudecat şi drumurile judeţene, mă rog, în fiecare zi se creează noi „oportunităţi”, oamenii sînt mulţumiţi, „organele” veghează să nu fie „deranjaţi” iar magistraţii, mulţumiţi şi ei de creşterile salariale, nu mai reprezintă o problemă.

Cu Diaconescu sau fără, PSD îşi  urmează parcursul catastrofal.Deja se şopteşte că Ponta ar fi „ghidonat” de tata socru  Sârbu – vechi amic al lui Băsescu, artizan al nefericitei, pentru partid, nu pentru profitorii de serviciu, intrări la guvernare – şi de  naşu Maior, care urmăreşte numai pe cine trebuie.Apelul lui Mitrea la onoarea vicepreşedinţilor lui Geoană, care ar trebui să părăsească funcţiile, a trecut, cum mai scriam, neobservat, iar dorinţa lui Năstase, poate sinceră, de a face „operaţia” în cadrul unui consiliu naţional sau congres extraordinar, este greu de pus în operă.Mai ales acum, cînd se pare că va fi trimis în instanţă, deci i se va da de lucru şi i se va terfeli imaginea fiind ciuruit  cu toate tunurile presei băsesciene.Şi uite aşa, mai cu un Diaconescu, mai cu…,  Băsescu îşi vede împlinită pohta ce a pohtit, de a conduce, dacă un partid unic nu se poate, multe partiduleţe…

Se aude că Băse s-ar putea să-l trimită pe maimuţoi ambasador la Paris.Posibil, pentru că nu are cojones de şef de partid.E  un bacşiş bun şi  ăsta, mai ales că sinuciderea lui de la Romexpo, politică, bineînţeles, nu a dus la realegerea maimuţoiului Geoană. Tot din menajeria lui Băsescu.Pe deasupra şi sac de box!

Ponta si manelistii

februarie 21, 2010

Aparent, la PSD s-a schimbat ceva.Presedintele.Ponta a cistigat pe fondul unei sustineri inteligente venita dinspre Iliescu, Nastase, Mitrea etc. si poate al unui reflex de autoconservare al mintilor cit de cit  lucide din zona celor obligati de baronii manelisti sa voteze Geoana.Deocamdata, pare ca PSD s-a salvat de la scindare si ca, oarecum, si-a spalat imaginea.La o  privire  mai atenta insa, oricine realizeaza ca noul presedinte se afla la mina acelorasi personaje care l-au cumparat si manipulat pe Geoana si care cindva il ungeau si pe Nastase, este drept, de frica, acesta avind alta vina decit prostanacul cu care s-a batut foarte usor palma.Va pune si Ponta botul?Aceasta este intrebarea, ca  sa zic asa.Si el, ca si Geoana, care nu se poate plinge ca nu a beneficiat de toate datele la inceputul mandatului, stie ca partidul este organizat pe formule de „famiglie”, ca organizatiile locale nu  mai au nici un credit in foarte multe judete, ca resursele umane sint aduse din zona interlopilor, manelistilor, sfertodoctilor care voteaza disciplinat – in schimbul unor favoruri mai mici sau mai mari – ca sistemul este putred si trebuie restructurat din temelii.Timp ar fi, insa va avea  Ponta taria de a nu se lasa dominat sau cumparat de cei care, din pozitia de vicepresedinti, vor face tot posibilul sa ramina cum au  fost si mai mult decit atit?Nu se poate baza in aceasta formula manelista  – cu Vanghelie, Nita, Nica etc. la butoane – pe o Andronescu, incapabila de a intelege si a se baga in jocurile murdare, pe un Severin mereu  in avion, pe un Corlatean dominat de liderul sau local, asa ca sprijinul nu poate veni decit dinafara acestui cerc extrem de periculos pentru viitorul stingii romanesti.

In concluzie, la PSD, deocamdata, nu s-a schimbat nimic.Vanghelie ramine emblema si combinator sef, grupul vicepresedintilor e la mina lui, Consiliul National are aceeasi componenta, a disparut doar caraghiosul Geoana.Nici vorba de intinerire, de nume noi!Masina de vot se afla inca in functiune!S-au schimbat paturile, curvele sint aceleasi…Iar electoratul, ca sa nu mai vorbesc de cei care s-ar fi apropiat de o stinga moderna, reformata, intinerita este dezamagit.Nu se astepta neaparat singe pe pereti dar nici validarea lui Vanghelie la un congres anti Vanghelie.La care, pina la urma,  singurele victime au fost nefericitul Geoana si neinspiratul Diaconescu, devenit cadavru politic!Operatia nu a fost dusa pina la capat.Schimbarea presedintelui nu rezolva, in actuala conjunctura, mai nimic.Structura PSD ramine osificata iar faptul ca nici altii nu dau semne ca vor sta mai bine nu poate fi o consolare…

Un Diaconescu oparit sau platit…

februarie 20, 2010

Uluitoare demonstratia  de lipsa de  cojones facuta de Cristian Diaconescu in fata unei sali pe jumatate goale.O  cuvantare schioapa, balbaita, o fizionomie transpiroasa, o declaratie de dragoste pentru Geoana, neconvingatoare, facuta de mila, de sila, spre un prezidiu format din victima atacurilor violete si semianonimul Nita, locotenent al lui Vanghelie.Diaconescu si-a facut zob cariera politica legitimindu-se ca sluga, fara vana de conducator!O dezamagire crunta pentru  toti cei care au crezut in el ca intr-o varianta de cursa lunga, ca o speranta pentru o stinga cu anvergura europeana.Chestia cu unitatea partidului  a fost penibila, rostita parca cu pistolul la timpla.Sau cu o vinovatie pe care a fost incapabil sa o disimuleze.A pus Diaconescu botul? Daca da pentru ce suma?Cit valoreaza distrugerea unei cariere?Sint intrebari  la care doar combinatorii din jurul lui Geoana pot raspunde.Eu cred ca a fost destul de scump.Daca Diaconescu s-a vindut ieftin chiar este timpit.Desigur, vorba lui Mitica Dragomir, nu exista – in PSD – persoana incoruptibila.Difera doar pretul.Diaconescu putea sa se retraga elegant.Fara  sa-l pupe-n cur  pe Geoana, via Vanghelie…