Posts Tagged ‘Serbia’

Despre sîrbi

ianuarie 27, 2008

Novak Djokovic este, la 20 de ani, în ciuda figurii de adolescent, un bărbat. Un luptător pe care îl asemăn cu cei care – spun strategii – au fost cei mai buni în al doilea război mondial. A cîştigat, de o manieră spectaculoasă, Australian Open.

La sfîrşit, sportiv, şi-a felicitat adversarul, căruia i-a spus că ar fi meritat şi el victoria, a mulţumit frumoasei sale familii, a respectat întreg protocolul, într-o manieră matură, sigură.

După ce a primit trofeul a ţinut să mai rostească cîteva cuvinte. A mulţumit conaţionalilor săi din tribune, declarînd cu mîndrie că aparţine Serbiei. Totodată, zîmbind fără răutate, a spus publicului că a simţit că acesta ar fi vrut să cîştige adversarul său.

Novak a dat, simplu, o probă de ceea ce înseamnă să fii patriot. La noi, în opinia celor care se pretind intelectualii României, transmisă, din nefericire, şi multor altora, este o ruşine să spui că-ţi iubeşti ţara.

Mai firesc este să te înscri în concepţia potrivit căreia îţi este scîrbă de ea. Sîrbii au stat întotdeauna vertical, în faţa oricui. Au fost prietenii noştri pe care, din cauza conducătorilor trecători ai României, i-am pierdut.

De altfel, nu mai avem o relaţie bună, dintre vecini, nici măcar cu Marea Neagră, din aceleaşi motive, generate de declaraţii imbecile, iresponsabile chiar.

Probabil, în cîteva săptămîni, de la trupul Serbiei va fi smulsă o parte care reprezintă leagănul ortodoxismului, al spiritualităţii şi al eroismului vecinilor noştri, provincia Kosovo. Cioroianu a declarat, timid, că România nu va recunoaşte independenţa acesteia.

Gestul i-ar readuce mai aproape pe sîrbi. Şi poate ne-ar insufla şi nouă mai mult curaj şi, de ce nu, ne-ar ajuta să regăsim sentimentul patriotic pierdut. Ceea ce ar face ca şi din exterior să fim priviţi nu ca nişte „ochi în cărţi”, ca o ţară cu o politică obedientă, ci, cu respect. Îmi amintesc, invitat fiind la Viena, la una dintre cele mai mari companii multinaţionale din lume, la un dejun de lucru, cineva mi-a prezentat un director executiv pentru Europa.

Era vorba despre un sîrb şi, avînd în vedere relaţiile încordate ale Occidentului, din acea perioadă, cu cît mai rămăsese din Iugoslavia, a ţinut să îmi explice: „Sînt oameni excepţionali. În primul rînd, loiali, apoi bine pregătiţi, curajoşi.

Pentru noi este o prioritate să lucrăm cu asemenea oameni, indiferent de unde vin”. Recent, un mare fotbalist, Miloşevici, aflat la apus de carieră, pe care vrea să o încheie în România, arăta că, în Europa, fotbaliştii sîrbi sînt căutaţi cam din aceleaşi motive.

Iar sîrbii plecaţi de mulţi ani să muncească, la început în Germania, apoi în toată Europa şi dincolo de Ocean, nu au fost niciodată trataţi cum se întîmplă acum cu noi, românii. Este drept că, prin comportamentul lor ferm, vertical, nici nu au permis acest lucru.

Sînt cîteva motive de meditaţie, stimulată, iată, de o competiţie sportivă, la cel mai înalt nivel, care a adus, în prim-plan, nu numai un performer de clasă, ci şi un mare patriot. Dată fiind vîrsta lui, sînt convins că Serbia, indiferent de „întîmplările” acestor vremuri, are un destin glorios.

Reclame