Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Prins de scenariile gen Gigi - valiza cu bani, Iliescu - lovitură de stat etc., etc., Traian Băsescu îşi mai face timp - evident, forţat de evenimente - să se mai ocupe şi de problemele care îi revin, potrivit atributelor prezidenţiale.

Surprinzător, pentru mulţi, preşedintele a declarat zilele trecute că, în problema ridicării vizelor pentru SUA, susţine varianta Uniunii Europene, privind negocierea “la pachet”, “uitînd” că, pînă mai ieri, se arătase susţinător al “recomandării” lui Bush, potrivit căreia trebuiau demarate discuţii pentru un acord bilateral, şi chiar se lăudase cu “generozitatea” marelui său prieten, “Licuriciul mare”.

Pentru cei care ştiu şi văd “cum se întîmplă lucrurile”, modul în care s-a întors Băsescu nu este surprinzător. Şi nu mă refer numai la caracterul său versatil, ci şi la un element concret, care i-a forţat mîna.

Astfel, în raportul anual privind drepturile omului în lume în 2007, Parlamentul European invită România să anuleze acordul bilateral legat de imunitatea acordată, în mod imbecil, ca la un concurs de fugă la care vroiam să ieşim primii, cetăţenilor americani aflaţi pe teritoriul României, care, orice faptă ar comite, nu pot fi extrădaţi Curţii Penale Internaţionale.

Deşi, acest acord nu a fost, pînă la urmă, ratificat de Parlamentul României, a funcţionat perfect, fără ca preşedintele - jucător să zică nici pîs, în cazurile gravelor accidente, inclusiv cel soldat cu moartea lui Teo Peter, comise de cetăţeni americani, pe teritoriul României.

În concluzie, preşedintele, ca de obicei, face un pas înainte, unul înapoi, altul lateral, evoluînd, graţios, de pe un trotuar pe altul.

Mai mulţi prieteni mi-au cerut să mă pronunţ asupra unei poveşti inflamante, este drept, mai puţin comentată, legată de scandalul Andon - Nicolicea, în dosarul Mitrea, de la Comisia Parlamentară. Scurt, Andon l-a acuzat pe Nicolicea că a făcut “greşeli de neiertat”, neanunţînd faptul că este finul lui Miron Mitrea.

Pesedistul Nicolicea a replicat, spunînd, ca la fotbal, că ar fi păstrat “silenzio stampa”, privind dosarul la care a avut acces, şi că nu ar fi vorbit cu Mitrea, naşul său, despre această problemă, probabil, minoră în percepţia dumnealui.

Desigur, finul nu a discutat cu Naşul despre dosarul de la comisie, ci despre femei, fotbal, bursă, transporturi feroviare şi aeriene, precum şi despre alte prostioare, banalităţi etc., etc. O golănie, în linia “Jiji”, venită, din păcate, din zona de vîrf a partidului care, încă, se mai consideră “numărul unu” în România.

Cu asemenea nicolici, partidul lui Geoană (Năstase? Iliescu? Oprescu? Vanghelie? etc.) riscă să se ducă la vale. Cît despre Nicolicea, acesta nu are decît o singură şansă, să iasă în faţa partidului şi a naţiunii şi să declare scurt, asemeni unui personaj celebru: “Să trăiţi, am fost un dobitoc!”.

Şi să plece, de unde a venit, “impulsionat” şi de un necesar şut în fund, aplicat de naşul Mitrea.

Formal, Dimitri Medvedev, care a fost înscăunat, ieri, Preşedinte al Rusiei, a devenit din ţarevici, ţar. Practic, lucrurile sînt mult mai complicate, pentru că urmaşul lui Vladimir Putin este creditat, vorba unor comentatori, ca un ţar cu putere redusă.

Fostul preşedinte, se ştie, şi-a asigurat o majoritate largă în Dumă, funcţia de prim-ministru - cu prerogative sporite - şi pregăteşte o modificare a Constituţiei care, se spune, este menită să îi permită, cînd va veni momentul, să candideze pentru un nou mandat prezidenţial.

De asemenea, lucru deloc de neglijat, Vladimir Putin se bucură de un procentaj de încredere “devastator” în rîndurile ruşilor, recunoscători că a scos, aşa cum a promis, ţara din dezastrul în care o aruncase “alcoolistul” preşedinte - dansator, nu jucător, Boris Elţîn. Acum, cota de interes asupra modului în care va fi condusă Rusia creşte.

Avînd în vedere, însă, “tradiţia”, tot fostul preşedinte va fi “cu dreptul pe tobă” şi va da tonul muzicii. Muzică după care, cel puţin pe termen scurt, Medvedev va trebui să joace disciplinat. Occidentul nu se prea sinchiseşte de această situaţie.

De ce? Simplu, pentru că are nevoie ca Rusia să fie condusă de o mînă forte, care să asigure ordinea şi liniştea necesară dezvoltării afacerilor celor care şi-au adus banii să lucreze în această ţară, iar Putin le oferă garanţii în acest sens.

De altfel, problema celui care conduce poate fi lămurită, într-un fel, şi de declaraţiile date de cei doi, cu prilejul înscăunării. Vladimir Putin a anunţat, ferm, cînd s-a instalat la Kremlin, că va reda măreţia vechii Rusii şi o va readuce la masa “exclusivistă”, unde tratează marile puteri ale lumii.

Ceea ce, în mare parte, a şi reuşit. Medvedev, mai modest, explicabil, datorită respectului faţă de “tătuc”, a declarat că va munci pentru prosperitatea Mamei Rusia. Cine îi va spune cum şi cît să muncească, se cam ştie!

Într-o campanie electorală destul de bleagă, în care pînă şi Vanghelie este supărat, numind-o una “de copii”, iată, se încinge ovăzul între actualul preşedinte, Traian Băsescu, şi fostul conducător al statului, Ion Iliescu.

Belicos, cum se ştie, aflat în permanentă ciorovăială cu cine se nimereşte, numai scandal să fie, netam-nesam, Băsescu îl atacă pe preşedintele de onoare al PSD, declarîndu-l “specialist în lovituri de stat” şi afirmînd că ar fi negociat, cu Călin Popescu Tăriceanu, suspendarea sa din funcţie.

Greu de spus cîte puncte a cîştigat chiriaşul actual de la Cotroceni pentru “buldogul” Blaga, însă Iliescu nu s-a lăsat aşteptat şi l-a catalogat pe “atacator” drept “un om obsedat pur şi simplu”, arătînd chiar că modul său de comportament este de-a dreptul îngrijorător.

Este drept că Iliescu nu a prea fost de acord cu referendumul din 2007, privind suspendarea lui Băsescu, condamnat din start la eşec. Acest lucru nu contează însă, este campanie electorală, şi orice atac se poate solda cu oarece procente.

De ce însă se luptă Băsescu cu Iliescu, în timp ce adversarii, aflaţi deja în ringul electoral, doar simulează loviturile, cam greu de explicat.

Luni, la iniţiativa europarlamentarului Renate Weber, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barosso, i-a fost înaintată, în mod oficial, solicitarea demisiei comisarului european al Justiţiei în exerciţiu, Franco Frattini.

Motivul solicitării îl reprezintă declaraţiile făcute de acesta presei italiene, în care exprimă opinia că directiva privind libertatea de mişcare a cetăţenilor în spaţiul european este depăşită şi ar trebui revizuită. De asemenea, Frattini - prietenul Monicăi Macovei, cel care o lăuda şi cînd era, şi cînd nu era cazul - a declarat că simpla expulzare a suspecţilor nu ar fi de ajuns, aceştia trebuind să fie arestaţi imediat, judecaţi în procedură de urgenţă şi trimişi să-şi execute pedepsele în ţările de unde vin.

Faptul că Frattini a făcut aceste declaraţii, care încalcă grav Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi alte documente în vigoare, în prelungitul său concediu pre-electoral şi post-electoral nu are nici o importanţă şi nici nu îl scuză.

Ceea ce trebuie remarcat, în acest caz, este modul operativ şi ferm în care Renate Weber a taxat ieşirile comisarului slobod la gură. Este o premieră în ceea ce priveşte prestaţia europarlamentarilor noştri, de obicei, timoraţi, defazaţi, marcaţi de mentalitatea potrivit căreia capul plecat, sabia nu-l taie.

Iată că se poate şi altfel, chiar declanşînd o mică furtună, ce poate creşte însă, la vîrful Comisiei Europene.

Se bate monedă, fiindcă e vorba de bani, mai ales acum, în campania electorală, pe “afacerile” falimentare pe care le-a făcut statul prin vînzarea unor unităţi economice strategice, care puteau produce în continuare pentru români sau ar fi trebuit să fie “măritate” pe sume de zeci, poate de sute de ori mai mari. Să înşir acum “pomelnicul”, începînd cu Romtelecom, continuînd cu Petrom, cu “Gazul”, de Sud sau de Nord etc. etc. aproape nu mai are niciun sens, toată lumea cunoaşte numele “celebre” care au fost date pe nimic pentru ţară şi pentru foarte mult, în beneficiul celor care s-au făcut că negociază.

Mă opresc doar la un exemplu, care a stimulat aceste rînduri, pentru că este de actualitate, Romtelecom. La vremea “măritişului”, cu grecii de la OTE, am scris despre suma ridicolă încasată de statul român, ceea ce mi-a atras o serie de reacţii, evident, neprietenoase. Acum, presa anunţă negocieri ale guvernului Greciei, care mai deţine o participaţie de 28% la OTE, cu Deutsche Telekom, căruia vrea să-i vîndă 3% din această participaţie.

Evident, cu bani grei. De altfel, Deutsche Telekom a cumpărat deja o participaţie de 20% de la OTE, cu suma de 2,5 miliarde euro, la citirea căreia nici nu mai are rost să amintesc cu cît a dat guvernul român, şi în ce condiţii, Romtelecom firmei greceşti, în care statul dicta atunci.

Grecii vor să stoarcă cît mai mult şi folosesc tot “arsenalul” destinat acestui scop, inclusiv vînturarea ideii că “angajaţii şi populaţia elenă sînt împotrivă”. Desigur, se va bate palma şi toată lumea va fi mulţumită. O afacere bună, făcută şi pe spinarea Romtelecom, controlat de OTE, cu 54,01%. Poate că statul român ar trebui să încerce să mai facă ceva cu participaţia pe care o are prin Ministerul Comunicaţiilor.

Pentru a mai scoate din pagubă, ar fi necesar să apeleze, aşa cum au făcut grecii - care îi au consultanţi pe cei de la Credit Suisse, UBS şi EFG Eurobank - la firme pricepute şi să nu lase negocierea la mîna ţeparilor noştri dîmboviţeni, combinaţi cu diverse filiale şi sucursale locale ale unor consultanţi la care numele sună bine dar reputaţia se află la o cotă extrem de joasă. Ştiu o ţară mult mai mică, cu mai puţin de jumătate populaţie decît a României, care a vîndut 20% din compania de telefoane cu 4 miliarde de dolari, la vremea respectivă.

Ai noştri negociatori şi guvernanţi, care schimbau avioanele pentru a purta discuţii prin Luxemburg, de exemplu, sau care puteau fi întîlniţi, fără vreo treabă anume, întîmplător, pe culoarele ministerelor de resort din ţări “interesate”, s-au făcut, atunci, cînd se punea la cale şi păguboasa noastră tranzacţie, că nu observă “preţul corect”.

Acum, greu de imaginat că vor proceda altfel, pentru că, la urma urmei, dacă mă uit la numele care vor fi împinse în faţă la alegerile generale, îmi dau seama că sînt cam aceleaşi, şi pe stînga, şi pe dreapta, de centru, ce să mai vorbesc.

Altfel, iată, Romtelecom se îndreaptă, este drept, via OTE şi prea tîrziu pentru proprietarul român, spre Deutsche Telekom, unde bine ar fi fost să se ducă, pe bani buni, de la început.

“PSD e un partid atît de mare încît au loc şi cei care vor hamburgeri, şi cei care vor mici, şi cei care vor bere!”. Acesta este mesajul pe care Mircea Geoană l-a trimis spre electorat, de pe scena parangheliei cu mici şi bere, organizată de partidul său, la Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 mai, sărbătoarea muncii în care nu se munceşte, şi nici măcar nu se duc lupte de stradă, ca la Berlin, Hamburg sau aiurea.

Desigur, toate formaţiunile politice au practicat şi continuă să practice - deşi campania electorală care a început interzice acest lucru - proba de lansare a pomenilor de tot felul spre alegători, însă, zicerea liderului, despre care se crede că îi conduce pe social-democraţi, merită oarece atenţie.

Merită, pentru că, în România, se practică social-democraţia cu melon, evident, dacă ne referim la lideri, mai naţionali sau mai locali, deşi mesajul acestora se adresează electoratului cu bască.

De altfel, Cristian Diaconescu, băiat fin, a şi declarat, cu prilejul aceleiaşi serbări populare, că nu-i plac micii. Fără să precizeze dacă preferă hamburgeri sau altceva.

Desigur, pentru poporul chemat la urne, sînt buni şi micii, şi hamburgerii, şi berea, orice, numai să fie! Pentru cei care vor să fie aleşi, dacă nu sînt buni micii şi berea, se pot servi caviarul şi şampania.

Chestie de gust. Cît despre starea de spirit, acum, cînd a început numărătoarea inversă pentru localele din 1 iunie, cel mai bine o ilustrează urletul lui Vanghelie: “Vă propun un spectacol artistic şi micul românesc!”. Pe ei, mă, pe ei, pe ei, pe mama lor! Adică, pe mici…

Cel mai puţin riscant, într-o Românie în care nu este ruşine să furi, ci să furi şi să te prindă, este să ţepuieşti bănci. Şi nu oricum, printr-un credit luat din start fără nici cea mai mică intenţie de a returna banii, ci demolînd chiar banca.

Aici, desigur, este vorba de infractori cu gulere albe, constituiţi în grupuri de tip mafiot, sprijiniţi de instituţiile statului, aşa zis de drept, care dau lovituri mortale băncilor ai căror acţionari naivi, între care, adeseori, şi statul complice, se trezesc în stare de faliment.

Lista “întîmplărilor” de acest fel, puse în operă sub nasul supraveghetorilor de la BNR, este una cunoscută, cazurile cele mai “spectaculoase” fiind Bancorex, Bancoop, BIR, Dacia Felix - reanimată, într-un fel, sub numele de Eurom, pe urmă Bank Leumi - BID şi, ca să nu mai lungim “pomenirea”, nu în ultimul rînd, Banca Astra Braşov, pe crucea căreia scrie Banca de Scont.

De fiecare dată a curs multă cerneală, au fost arătate cu degetul persoane importante, de la cele din mediul politic, bancar, de afaceri, pînă la cele din lumea interlopă, însă, niciodată nu s-a întîmplat nimic, devalizatorii fiind bine mersi.

Ca să nu mai vorbim de supraveghetorii de la BNR, care nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase, deşi, în fiecare din cazurile de decese anunţate, au exercitat sau simulat supravegherea specială. Supraveghere sub care s-a mers, la sigur, spre faliment!

De ce acum aceste rînduri? Simplu, pentru că “spălătoria” - pentru cine trebuie - DNA a decis scoaterea de sub urmărirea penală a celor 14 persoane implicate în lichidarea Băncii Internaţionale a Religiilor!

S-a dat NUP pentru toată lumea, de la foştii “protagonişti” de la BNR, pînă la judecătorii acuzaţi de luare de mită sau avocaţii bănuiţi de abuz în serviciu. Cît despre cei care au umflat banii, ca şi în celelalte cazuri, nu mai spune nimeni nimic.

Aşa că, nici “omerta” instaurată în cazul defunctei bănci braşovene Astra (sau de Scont, cum preferaţi), nu trebuie să mire pe nimeni. Mai ales că o altă bancă “celebră”, prin faliment, dar şi nume… predestinat, BID (probabil, de la bidonare), pe unde a bătut acelaşi… Vântu, se află şi ea, firesc, sub acelaşi tratament, prescris de însuşi devalizatorul - şef.

Printre “pomenile” aberante, născute de minţile celor care nu văd altceva în faţă, în acest an, decît alegători de prins cu orice mijloace, se numără şi acordarea de credite subvenţionate pentru femeile - antreprenor.

Potrivit acestei iniţiative, zic unii, populistă şi de dreapta, deşi, la noi, stînga - dreapta, nu contează, e cam acelaşi lucru, IMM-urile, în care persoanele de sex feminin sînt administrator sau acţionar majoritar, pot obţine, prin Eximbank, evident, bancă de stat, credite ale căror dobînzi şi garanţii sînt subvenţionate de generosul nostru stat.

Conform amintitei “găselniţe” a “Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări”, dobînda subvenţionată înseamnă un cadou de 5 puncte procentuale sub dobînzile practicate pe piaţă! Trecînd peste faptul că iniţiativa reprezintă, clar, o discriminare pozitivă - în fond, de ce nu ar beneficia de acelaşi tratament şi bărbaţii, chiar dacă nu au încă o zi a lor - cred că românii vor găsi repede soluţii pentru a beneficia din plin de noua pomană.

Astfel, în IMM-urile care, dintr-un motiv sau altul, sînt conduse de bărbaţi, care mai sînt şi acţionari majoritari, “frîiele” vor fi trecute în mîinile “cabinetelor 2″, adică ale nevestelor, amantelor, soacrelor mai puţin, fiicelor, altor persoane de sex feminin şi de încredere, pentru ca afacerea să prospere şi datorită accesului deschis la un credit subvenţionat de stat.

Aşa că, bărbaţii nu au de ce să se supere, femeile nu numai că se simt băgate în seamă, dar vor promova şi pe acte semnate şi parafate - chiar dacă, în realitate, “cabinetele 2″ conduc, oricum, din umbră - iar de pierdut vor pierde proştii. Să fie primit!

Acesta este numărul copiilor din România care au cel puţin un părinte la muncă în străinătate! Avem de-a face, se poate spune, fără a greşi, cu o generaţie al cărui viitor este grav ameninţat. Chiar dacă unii îşi fac iluzii, cum că educaţia se poate face prin telefon, este limpede că aceşti copii, lipsiţi de căldura părintească, de supravegherea familiei, pe fondul căderii dramatice a nivelului actului educaţional în sistemul nostru de învăţămînt, riscă să devină o problemă pentru o societate şi aşa aflată în criză morală.

Această stare este agravată şi de faptul că înşişi părinţii lor au îngrozit Europa, mulţi dintre ei comiţînd grave încălcări ale legii, alţii uitînd pur şi simplu de copiii lăsaţi acasă. În paranteză fie spus, numai în Italia aproape 3000 de români se află în puşcării. Faţă de această stare de lucruri îngrijorătoare, care dă o perspectivă sumbră viitorului societăţii româneşti, onor conducătorii manifestă o pasivitate condamnabilă. Declaraţiile lor demagogice privind ridicarea nivelului actului de învăţămînt, ocazionate, în special, de anul electoral în care ne aflăm, nu ţin loc de programe, menite să amelioreze măcar condiţiile în care cresc sute de mii de copii lăsaţi, practic, la voia soartei.

Desigur, cauzele sînt mult mai adînci, ele fiind generate de lipsa de viziune, de cultură politică, de strategie economică a celor care, ei înşişi ameţiţi de putere, de ambiţii meschine, de dorinţa de îmbogăţire rapidă etc., etc. conduc o corabie beată, aflată în derivă, fără să ştie încotro se îndreaptă.

Cei 350.000, dacă nu or fi mult mai mulţi, ceea ce oricum se va întîmpla în perioada următoare, sînt, totuşi, copiii noştri şi ar trebui să facem ceva pentru ei. Asta, pînă nu se vor transforma în monştri, mai periculoşi decît părinţii lor care fură, violează, omoară etc., etc, pe unde se află, trimiţînd România undeva, dincolo, de limitele cele mai de jos ale civilizaţiei.