Naţionalizări

Că Chavez naţionalizează în forţă, îndeosebi sectorul energetic, o ştie toată lumea. Banii îi foloseşte în acţiuni categorisite ca „populiste”, opinie ce poate fi pusă sub semnul întrebării dacă ar fi numai să mă refer la fondurile uriaşe dirijate spre alfabetizarea poporului său.

Acum, spectaculosul lider – care, trebuie să o spun pe asta, îşi îndemna compatrioţii să rupă pixurile şi să fărîme camerele jurnaliştilor – anunţă naţionalizarea fabricilor de ciment, care (mai) aparţin companiei mexicane „Cemex”.

Venind la nume cunoscute, „Lafarge” şi „Holcim”, pot anunţa că acestea sînt gata deja să semneze un acord pentru transferul acţiunilor lor către autorităţi.

Chavez reproşează „naţionalizaţilor”, prezenţi şi viitori, faptul că preferă să exporte decît să vîndă în Venezuela, unde este o nevoie foarte mare de ciment.

În România, cimentul a ajuns la preţuri sfidătoare. Cei din sud se duc în Bulgaria, de unde cumpără ciment ieftin.

Cimentul vîndut la intern este, lucru ştiut de multă vreme, mai scump decît cel care se dă la export. Situaţia se datorează „generozităţii” cu care guvernări cunoscute, bazate pe aceleaşi interese, aşa-zis „politice”, însă, mai mult personale, au dat pe nimic industria cimentului, nemaipăstrînd pentru România şi români absolut nimic.

Îmi amintesc cum, aflîndu-mă într-o vizită oficială în Portugalia, funcţionarul Ministerului de Externe, care ne însoţea, la întrebarea mea, privind nişte turnuri ale unor fabrici de ciment, aflate în apropierea unei zone de dezvoltare turistică, a ţinut să comunice: „Acestea sînt ale statului şi ale statului vor rămîne încă cel puţin 20 de ani, pînă vom rezolva infrastructura!” Şi Portugalia este ţară a Uniunii Europene! Ce-i de făcut? Greu de spus.

Mai ales că nu este vorba numai de ciment, ci de întreg sectorul energetic, de bănci etc., etc. Se pare că ceea ce s-a dus, dus rămîne. Totuşi, consemnez un anunţ al premierului Slovaciei, care, constatînd efectele dezastruoase, îndeosebi în ceea ce priveşte preţul la utilităţi, ale privatizării sectorului energetic, vîndut către firme străine, pe care le ştim şi noi, pe pielea şi banii noştri – Gaz de France, Enel, Eon etc. – a ameninţat cu… naţionalizarea. Că o va face sau nu, greu de spus.

Cert este, însă, că a pornit războiul iar respectivele firme, care fac legea pe spinarea bieţilor „băştinoşi”, sînt nevoite să-şi reconsidere politica şi atitudinea dispreţuitoare faţă de cei care le asigură profituri imense. La noi, tăcere de mormînt. De ce oare?